Dacă democrat-liberalii au fost rezervați după adio-ul prezidențial, printre primii care a comentat deznodământul zilei de astăzi în PDL a fost Mihai Răzvan Ungureanu. Fostul premier a precizat, pentru gândul, că nu a fost contactat de Elena Udrea, însă porțile Forței Civice pe care o conduce sunt deschise pentru pedeliști, cu o condiție: să nu aibă dosare penale.
Nici nu mi-am pus problema să o contactez pe doamna Udrea, nici doamna Udrea nu ne-a contactat.(…) Noi în FC primim democrat-liberali, dar nu ne interesează oportuniști. Nu ne interesează dosarele penale”, a declarat Ungureanu.
În opinia sa, PDL trece printr-o criză profundă, iar în aceste condiții FC care a constituit cu PNȚCD un nou pol de dreapta este pregătită să conducă opoziția.
„Partidul trece prin criză profundă și e momentul să ridicăm din nou steagul, acesta a fost aruncat și eu îl ridic și suntem pregătiți să conducem opoziția”, a mai spus Ungureanu.